ATELIER DE DANS & PERFORMANCE

COLETTE SADLER (UK)

20.10. – 26.10.2014 / 17:00 – 19:00 / WASP

Coregrafie și concept: Colette Sadler
Asistent: Maxwell McCarthy
Vârsta recomandată pentru participare: 8-10 ani

colette sadler workshop_web

Acest atelier de dans și performance este structurat în așa fel încât copii să poată crea singuri un material de spectacol, în jurul unor cerințe și stimuli legați de o temă anume. În acest context, tema este o fantomă. Însă nu este o fantomă obișnuită, este o fantomă dansatoare. Nu are casă sau corp, așa că se plimbă din loc în loc, din obiect în obiect, din om în om, căutând un loc în care să poposească. E atât de ușoară încât se mișcă foarte repede și poate intra în obiecte în orice moment, dându-le viață, mișcându-le și făcându-le să vorbească cu voci care mai de care mai amuzante și mai ciudate. Care e următorul loc în care va ateriza fantoma noastră?

Unul dintre stimulii centrali îl vor constitui o serie de fotografii, atât contemporane cât și istorice. Ele vor crea un spațiu imaginar pentru ca cei mici să înceapă să se gândească cum pot face obiectele să prindă viață. Aceste fotografii pot fi copiate, tăiate și asamblate în nenumărate feluri pentru a sugera o multitudine de configurații și acțiuni. Astfel, dansul împrumută caracteristici și se inspiră din tehnicile de animație. Copiii pot încerca să facă ei înșiși poze, în scop creativ sau  documentar.

O încălzire simplă înainte să începem îi va pregăti pe copii fizic pentru workshop. Deși scopul principal e crearea de material de mișcare atât individual, cât și în perechi sau în grupuri, o parte din acest performance-workshop e destinată căutării de modalități prin care copii pot crea “voci” sau mici povești pornind de la tema dată. Se pot incoropora costume simple, construite din măști, moriști, cearșeafuri albe, sau alte tipuri de costume. Copiii vor avea senzația că lucrează împreună la un proiect doar al lor, jucând un rol important de decizie în structura și dramaturgia performance-ului final.

Născută în 1974, Colette Sadler este un coregraf și dansator scoțian de renume internațional, ce abordează divertismentul cu umor prin prisma dansului post-modern. Crează lucrări dedicate copiilor din 2011 și, de asemenea, predă, susține dezbateri și scrie despre activitatea ei într-o multitudine de contexte, inclusiv la HZT Berlin (unde predă cursuri la nivel de licență) și la RSAMD Glasgow.
http://www.colettesadler.com