Inscrieri ateliere STAGE&PLAYGROUND

În perioada 13-26 octombrie, la WASP, se desfășoară programul Stage & Playground din cadrul celei de-a 9 a ediții a eXplore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, dedicat copiilor și nu numai.

Secţiunea Stage & Playground include spectacole şi ateliere de dans, teatru, new-media, desene creative şi jocuri, special dedicate copiilor, tinerilor şi familiei. Arta contemporană îşi caută un viitor public îndrăzneţ. Şi ce context mai bun ca acesta pentru a-l explora?

Workshop-urile nu presupun doar jocuri si exerciții, ci dau şansa participanților de a realiza la final, în totalitate, primul lor spectacol şi tocmai de-aceea căutam copii curioşi şi dedicați.

Participarea în cadrul atelierelor este gratuită. În baza înscrierii prin e-mail, la adresa:
workshops@exploredancefestival.ro și la telefon 031 105 3143 se va realiza o selecție a participanților. Date necesare pentru înscriere:

  • numele şi vârsta
  • atelierele pentru care se optează (se poate opta pentru mai multe)
  • confirmarea disponibilitații pe întreaga durată a workshop-ului
  • nivelul de cunostințe în limba engleză.